Leverkusen s-a impus cu 2-0 pe terenul Romei în prima manşă a semifinalelor

Golurile marcate de Florian Wirtz şi Robert Andrich au adus un avantaj de 2-0 pentru Bayer Leverkusen, joi, în deplasare, în faţa echipei AS Roma, în prima manşă a semifinalei Europa League, campioana Germaniei apropiindu-se de prima sa finală europeană după 22 de ani.

225 afișări
Imaginea articolului Leverkusen s-a impus cu 2-0 pe terenul Romei în prima manşă a semifinalelor

Leverkusen s-a impus cu 2-0 pe terenul Romei în prima manşă a semifinalelor

Bayer Leverkusen, proaspăt încoronată în Bundesliga şi finalistă a Cupei Germaniei, a depăşit recent pe Juventus şi deţine acum recordul european pentru cea mai lungă serie de invincibilitate în toate competiţiile. Nemţii au jucat şi au pierdut cu 2-1 în faţa lui Real Madrid finala Ligii Campionilor din 2002.

Echipa din Bundesliga a câştigat singurul său titlu european din istorie când a ridicat Cupa UEFA în 1988.

„Am luptat bine şi am arătat o prestaţie matură, cu multă disciplină", a declarat antrenorul Xabi Alonso la conferinţa de presă.

„Ne-am apărat strâns şi compact, aşa că suntem mulţumiţi de performanţă. Dar meciul retur nu s-a jucat încă".

Leverkusen a dominat în primele minute, dar Roma a crescut în joc, iar Romelu Lukaku ar fi putut aduce gazdele în avantaj, când a nimerit bara cu o lovitură de cap în urma unui corner în minutul 21.

Situaţia s-a întors din nou în favoarea echipei lui Alonso, care a preluat conducerea prin Wirtz în minutul 28, când mijlocaşul a marcat cu o finalizare simplă, profitând de o eroare defensivă a Romei.

Leverkusen ar fi putut dubla avantajul şase minute mai târziu, dar Jeremie Frimpong a ratat de puţin ţinta, lovind din preajma punctului de pedeapsă la prima atingere.

Oaspeţii au continuat să domine pe Stadio Olimpico şi Andrich a făcut 2-0 în minutul 73, învingându-l pe portarul Romei, Mile Svilar, cu un şut imparabil sub bară, din afara careului.

Roma a avut o ultimă şansă în minutele suplimentare de joc prin înlocuitorul Tammy Abraham, a cărui lovitură de cap de la mică distanţă a trecut puţin peste bară.

Cele două echipe se întâlnesc în faza semifinalelor Ligii Europa pentru al doilea sezon consecutiv, italienii ajungând în finala de anul trecut datorită unui avantaj strâns de 1-0 în prima manşă de pe teren propriu, urmat de o remiză fără goluri în Germania.

Roma, care a învins AC Milan cu 3-1 la general în sferturile de finală, a ajuns pentru al patrulea sezon consecutiv în faza semifinală a unei competiţii europene majore.

Meciul retur se va juca la Leverkusen joia viitoare, iar învingătoarea va înfrunta Olympique de Marseille sau Atalanta în finala de pe 22 mai, pe Aviva Stadium din Dublin.

OM şi Atalanta au încheiat 1-1 cealaltă semifinală, ambele goluri fiind marcate în prima repriză de Mbemba (min. 20), pentru gazde, şi Scamacca (min. 11), pentru oaspeţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici